Marcel este numele de scenă pe care i l-am ales eu, că el nu s-a prezentat. Dacă Marcel se recunoaște în cele de mai jos și nu i-am nimerit numele, aia e - greșeala mea, dau un miel.
Marcel este ochelarist (detaliu relevant pentru mai târziu) și este protagonistul povestioarei care urmează (a ieșit cam lungă; pentru cine nu duce atâta text cu răbdare și tutun, am pus TLDR la sfârșit). Iar povestioara este despre cea mai cringey tentativă de băgat în seamă la care am fost eu martoră în ultimul timp.
Mmmbun. Se face că era vineri seară, într-un club oarecare.
Zvâcnea cheful de bâț și dansam de mama focului. Când intra muzica potrivită, mă dădeam mare cu mișcările noi pe care le-am învățat joi la cursul de salsa. 💃🏽
Târziu în noapte (cam după momentul în care clubul începe ușor-ușor să se golească), îl observ pe Marcel la bar uitându-se la mine.
Marcel se desprinde de grupul lui și își croiește drum înspre mine. Într-o răsucire pe piciorul drept, îl văd cu coada ochiului că s-a apropiat și își face curaj să se bage în seamă.
Începe să-mi zică ceva, de la o distanță care îmi respecta spațiul personal. Bravo, Marcel, apreciez această formă de respect! Dar evident că n-aud nimic. Eu mă dau mai aproape, el dă volumul mai tare.
Odată ajuns în spațiul meu personal, Marcel îmi complimentează ochelarii. Îi mulțumesc frumos, el îmi zâmbește. Puțin cam tâmp, poate? Apoi nu mai zice nimic. Pășesc ușor în afara spațiului personal. Meh, Marcel, asta nu ți-a ieșit prea bine. Continui să dansez și îi dau răgaz să se regrupeze.
Marcel mai gravitează puțin în jurul meu și repetă schema de mai sus, cu și mai mult entuziasm. Îi mulțumesc din nou pentru complimentul făcut ochelarilor mei. Poate n-a auzit nici el prima dată. Haaaide, Marcel, depășește acest subiect! Simt că poți mai mult.
Marcel simte și el că poate mai mult. Mă întreabă de unde i-am luat. Nuuu, Marcel! Lasă drrracu' ochelarii. Pfff, ce dezamăgire!
Îi zic sec numele magazinului. Marcel pare, la rândul lui, ușor dezamăgit de răspunsul meu. Dar nu se lasă. Bravo, Marcel, apreciez perseverența!
Mă întreabă ce brand sunt ochelarii, că el se gândea la nici el nu mai știe ce brand. Ooof, Marcel, da' la alt subiect de discuție nu puteai să te gândești?
Îi răspund și mai sec că nu știu. Chiar nu știu. Și zău că e ultimul lucru de care-mi pasă în acest moment. Până să-mi termin gândul oare de ce tot insistă Marcel cu ochelarii? Hahaha, cum ar fi să mi-o zică-ntr-un final pe-aia cu chiorii, apare un alt gagiu. Pare să fie prieten cu Marcel. Și pare să fi băut ceva mai mult.
Privind jucăuș în ochii mei și puțin pe lângă, prietenul lui Marcel îmi spune că arăt ca cineva care dă meditații de matematică. Mmmse putea și mai bine, dar se putea și mai rău - după cum a demonstrat Marcel mai devreme. Note to self: poate că n-ar mai trebui să mă duc în club direct de la birou. Îi zic că a nimerit el ceva acolo cu meditațiile și apoi mă las distrasă de telefon.
Aveam mesaj de la un gagiu din grupul cu care am venit. "Ai nevoie de ajutor cu ăia doi?" Am nevoie de ajutor să nu mor drrracu' de plictiseală. Hai să mai dansăm și să facem mișto de ochelari.
Nu trece mult și revine iar Marcel. Să-mi spună că și-a adus aminte care era brandul ăla de ochelari. Pe bune, Marcel, așa rău te-ai blocat pe ochelari!? Ooof, Marcel, nu e bine deloc. Nu reușesc să înțeleg despre ce brand vorbește și de ce mai continuă discuția asta, așa că îi răspund cu un "okay" zis pe ton de "pleez, stop".
Oare unde a dispărut prietenul lui Marcel? În comparație cu ochelarii, meditațiile de matematică parcă prezintă mai mult interes. Totuși, nu. Poate-poate, dacă era mai treaz. Lasă. Data viitoare, că oricum nu de-aia am venit azi în club.
Mai dansez o vreme să mă scutur de cringey vibes și apoi chem caleașca spre casă, că nu mai sunt la vârsta la care să plec odată cu stafful.
Gata cu povestioara. Vă rog nu faceți ca Marcel.
Mulțumesc celor care au citit până aici. Mulțumesc și gagiului grijuliu cu care am făcut haz de necaz restul serii. Mulțumesc și lui Marcel, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.
Acum, ce i-aș recomanda eu lui Marcel pentru îmbunătățirea șanselor de reușită pe viitor:
Ține-o tot așa cu schimbul inițial de priviri, cu respectul pentru spațiul personal și cu perseverența.
N-ar fi rău să precizezi cum te cheamă.
Un club în care bubuie muzica nu e locul ideal pentru discuții. Ai fi putut vedea cu ușurință țigara electronică (bleah, I know) din mâna mea. Ai fi putut să mă întrebi dacă vreau să ies afară la o țigară.
Nu e un capăt de țară dacă nu nimerești bine cu primul subiect, important e să te prinzi când trebuie să-l schimbi.
Sugestii de alte subiecte mai ofertante decât ochelarii (în umila mea părere):
dansul (de la "dansezi mișto", la "învăță-mă și pe mine mișcarea aia", posibilitățile variază în funcție de cât de dansator se simte fiecare);
părul (la mine e și ușor, multe discuții cu necunoscuți pornesc de la șuvița mea albă);
clubul (de ex., "vii des aici, așa mișto e de obicei?");
băutura (de ex., "arată interesant paharul tău, ce-i acolo, recomanzi?").
Desigur că lista poate continua, dar cred că eu deja am scris destul. Orice alte sugestii sunt bine-venite în comentarii.
Mult succes data viitoare, Marcel! 🤗
TLDR; Marcel m-a abordat în club încercând să inițieze o discuție despre ochelarii mei super. S-a blocat acolo. N-a mers bine. Ca data viitoare să fie mai bine, am pus mai sus 5 sugestii care sper să fie de ajutor.
P.S. Dacă prietenul lui Marcel e prin zonă, aș fi puțin curioasă despre meditațiile alea de matematică.